Într-o lume cât mai pe grabă, agitată și confuză, o lume în care durata de atenție a scăzut drastic... Indiferent că ai sau nu o afacere, indiferent de ceea ce faci sau vrei să faci... Simt că merită să iei aceste cuvinte cu răbdare.
''Setează-ți obiective cât mai mari și nu îți fie frică să visezi măreț! Cu cât este mai mare obiectivul, cu atât mai multe uși ți se vor deschide."
~ Costel Bulgaru
Mă simt foarte motivat când îți scriu aceste rânduri (un playlist de hip-hop cântă pe fundal) și mă gândeam când am început să scriu, că... la naiba!
Așa ar trebui să se simtă cu toții!
Cu toții ar trebui să ne simțim motivați, energici, plini de ambiție, bucurie, dragoste și putere! Asta este viziunea mea despre viață. Cred că am mai spus asta și într-unul din training-urile mele (dacă ai participat acolo probabil că ai auzit asta).
Însă majoritatea suntem prea preocupați de ce cred ceilalți, de părerile altora, de ''frica lui D-zeu'' și alte minuni, adânc implantate în mintea subconștientă - inconștienți fiind, de majoritatea acțiunilor (de multe ori) distrugătoare pe care le luăm uneori.
Iată astăzi, m-am gândit să împărtășesc cu tine (momentan) 5 Filozofii Absolut Vitale pentru Succes în afaceri și viață personală, dacă și tu vrei să atingi rezultate spectaculoase în viață, indiferent de vârstă, statut social sau situație actuală.
Înainte de toate...
1). Setează-ți obiective cât mai mari - Lorand le numește ''vise nesimțit de mari'' - personal, nu îmi place cum sună. Dar rămâne oricum primul pas, dacă nu ai scopuri înalte, nu ai pentru ce să lupți, iar dacă n-ai pentru ce să lupți, nu vei activa și experimenta nivelul de energie, determinare și ambiție pe care îl poți avea!
S-ar putea chiar să nu te mai trezești mâine dimineață, dacă nu ai un scop puternic, dar mai ales, bine definit! Te rog să mă scuzi dacă sunt atât de direct, dar aș prefera să nu te ''perii'' că sigur n-o să te ajute... sper că înțelegi. Chiar vreau să îți fiu de ajutor aici...
Să nu îți fie frică să visezi măreț și să țintești către stele, cu cât este mai mare obiectivul, cu atât mai multe uși ți se vor deschide și pas după pas, vei primi mai multe soluții, oportunități și ocazii care te vor apropia vizibil de acel mare obiectiv. Dar mai ales, cu cât vei gândi mai măreț, cu atât vei fi motivat să acționezi masiv către scopul tău, îți promit asta.
Setând obiective cât mai mari
2). Va trebui să treci la acțiune, și nu așa, un pic… Acțiune masivă! Gândește-te la un avion care decolează, crezi că folosește doar 70% din putere, sau 100%? Cum altfel ar putea să se ridice de la sol?
Așa ar trebui să faci și tu, fără să mai cauți scuze… de fapt, dacă te focusezi pe scuze, vei găsi o grămadă de motive pentru care n-o să faci ceea ce trebuie să faci și ca atare, nu vei trăi niciodată viața la care visezi, îți promit și asta. Și din moment ce eu NU îți doresc asta și sigur nici tu nu vrei altceva decât o viață grozavă, plină de sens, am încredere că vei trece la acțiune masivă de îndată ce ai stabilit ce îți dorești!
Succesul necesită acțiune constantă, permanentă către obiectivul tău. Sigur n-o să vină către tine în timp ce aștepți relaxat pe canapea, nu. Nu așa funcționează… Gândește-te la cel mai mic firicel de iarbă, cum pătrunde și penetrează prin pietriș, prin asfalt de multe ori, pe lângă bordura care îmbină stradă…
Fără să își facă griji despre cât de greu va fi traseul, nu. Acel firicel de iarbă face ceea ce știe și o face fără încetare: se îndreaptă către cea mai bună formă a sa și cred că la fel ar trebui să facem și noi oamenii - cea mai avansată specie de pe această planetă.
Hai să renunțăm la scuze și să facem tot ce ne stă în putere pentru a atinge cea mai bună versiune care putem fi.
Iar pentru cea mai bună versiune
3). Este absolut necesar să investești în tine zi de zi. Observă te rog, cu atenție, ce am scris; Zi de zi - nu într-o oarecare zi, nu din când în când… Zi de zi este nevoie să înveți ceva nou, mai ales astăzi, cu atât de multe schimbări poți rămâne în urmă (și în umbră) foarte rapid. Nu uita că tot astăzi, cu tehnologia disponibilă, esti la fel de ușor de înlocuit cu un robot / program software sau automatizare, așa că de ce ar trebui să rămâi pe loc?
Cursa nu este în nici un caz cu inteligență artificială sau robotică, nu. Cursa este cu tine, ai datoria de a deveni mai bun decât ai fost ieri. O datorie pe care ar trebui să o respecți, onorând astfel linia ta genealogică, strămoșii tăi și familia ta. Poate că ar trebui să respecți numele pe care îl porți, sigur n-ar fi nimic rău în asta nu-i așa?
Educația astfel, este importantă și te menține atent, concentrat și bine-centrat pe obiectivele tale, pe menirea ta și ca atare pe atingerea succesului - oricare ar fi acesta pentru tine. Ah, să nu uit.. Îți reamintesc că acum ai acces la educație mai mult ca niciodată: Astăzi ai training-uri, podcast, webinarii, workshop, cursuri, mentoring, coaching și multe alte instrumente care - cu doar câteva decenii în urmă - nu erau.
Sau cel puțin, nu atât de ‘’la îndemână’’ precum sunt astăzi. Profită de asta! Investește zilnic în tine și nu lăsa să treacă o zi fără să citești, să asculți, să pui câteva întrebări bune, să îți notezi ideile cele mai reușite, să înveți ceva! Dezvoltarea și îmbunătățirea ta zilnică sunt esențiale pentru succes!
Că tot vorbim de Succes...
4). Sunt rare situațiile în care un individ atinge rezultate spectaculoase fără sprijinul altor indivizi, dap… este adevărat! Ai nevoie de un network, o rețea de oameni puternici, devotați, loiali și dedicați scopului comun, sau personal - în orice caz - oameni care merg în direcția pe care tu o dorești.
Singur nu ai (aproape) nici o șansă, n-o să te mint. Focus pe a construi o rețea de oameni determinați și lasă deoparte tot ceea ce cred ceilalți despre tine… Nu trăiești viața lor și ca atare, este necesar să îți vezi de drumul tău, ai această datorie după cum îți aminteam mai sus. Iar dacă nu poți construi această rețea, găsește una - sau fii parte din rețeaua mea, tu alegi.
Apropo, vezi ce fain?
Avem alegeri, nu suntem obligați un lucru sau altul (am vrut să subliniez acest lucru, de asta mă joc cu cuvintele, în timp ce sunt foarte serios scriind toate astea). Chiar avem alegeri și posibilități multiple, e timpul s-o recunoaștem…
Și mai avem și numeroși autori, care ne tot reamintesc constant că suntem media celor 5 persoane pe care le frecventam cea mai mare parte din timp - lucru nu doar menționat de diverși autori, dar și demonstrat.
Și apropo de media acestora, studiile ne arată cât de profundă poate fi asemănarea; De la venitul personal și până la greutatea corporală, luăm efectiv atât de multe de la oamenii cei mai apropiați nouă…
Ai grijă de ‘’rețeaua ta personală’’ ca și cum ai avea grijă de tine! Asociază-te cu oameni care câștigă cel puțin dublu față de cât câștigi în acest moment, și să îmi spui dacă peste un an venitul tău mai este același…
Pentru că veniturile tale se pot schimba
În funcție de cât de mult (și brusc) pivotezi tu, niciodată altfel, întotdeauna invers. Ca să traduc prima jumătate a frazei, aș spune direct așa; Finanțele tale nu vor crește până nu crești tu. Iar tu crești (garantat) dacă aplici ceea ce am scris mai sus, ca să termin cu asta și să traduc a 2-a jumătate a frazei:
5). Finanțele tale nu pot crește fără ca tu să crești, nu uita - ele sunt o reflexie a ta însuți ca profesionist, în ceea ce faci. Însă, prin întotdeauna invers vreau să îți spun că, întradevăr viața ta va fi altfel atunci când finanțele tale vor crește, pentru că banii amplifică ceea ce este / se află deja, în noi.
Dacă suntem oameni buni, cu principii și intenții bune, cu mai mulți bani vom amplifica aceste caracteristici, înțelegi astfel că dacă suntem opusul…. Dar sigur nu este cazul tău, știu destul de bine ce fel de oameni se află în comunitatea mea. Și te felicit pentru asta, mă bucur să am oameni ca tine aproape, sincer.
Ps; Am scris ''brusc'' pentru că viața ta se poate transforma brusc, dacă tu decizi asta.
Hai să continuăm și acest topic, atât de important de altfel, și anume finanțele - este necesar, nevoie urgentă, să îți crești veniturile cât mai repede.
Nu îți pot povești aici de ce și ce se întamplă, însă te rog să mă crezi pe cuvânt! Știu lucruri pe care tu (încă) nu le știi iar dacă îți spun ceea ce citești acum, este pentru că îmi pasă. Ai nevoie să creezi cât mai multe surse de venit și cât mai repede… Nu vor mai fi prea mulți ani pentru a face asta așa că, dacă vrei să iei un sfat - fă-o cât mai repede. Ai nevoie să devii liber financiar cât mai repede pentru că viitorul nu arată deloc precum ne-a învățat trecutul și pot să pariez că îți este destul de clar acest aspect! Fă-o dacă vrei să trăiești o viață de vis și să poți ajuta și pe alții să trăiască asemenea.
Nivelul de energie, vibrație, încredere și siguranță, dificil poate fi înlocuit de altceva decât stabilitatea și libertatea financiară… Iar de obicei, aceasta din urmă poate veni din activități la care majoritatea nu se prea gândesc - cum ar fi a servi și/sau ajuta cât mai multe persoane. Iar persoanele le putem servi și ajuta prin produse sau servicii.
Și apropo de servicii, recent am susținut un Training în care învăț oamenii cum pot porni o afacere online care să le genereze între €2000 și €10.000 pe lună.
Acest Training este disponibil pentru o perioadă limitată și dacă vrei să îl urmărești, îți recomand să te înarmezi cu un pix și o foaie (pentru a extrage de acolo ceva ce te-ar putea ajuta), dar și cu o oră de timp (aproximativ 56 de minute). În orice caz îți las link-ul aici deasupra dar nu promit că va fi online prea mult timp… În încheiere aș vrea să îți reamintesc că succesul este datoria ta!
Mai departe...
Dacă ai găsit inspirație în ceea ce tocmai ai citit, atunci te invit să explorezi și mai mult! Scrisoare de la Costel Bulgaru este sursa ta de tips-uri și idei proaspete din fiecare sâmbătă dimineața la ora 10:00, în care împărtășesc gratuit din experiența și viziunea mea de antreprenor, încă din 2009.
Scopul meu este să te îndrum și să te inspir în aspecte precum mindset, business, lifestyle și să-ți ofer noutăți și sfaturi pentru afaceri online.
Alătură-te comunității noastre de peste 2000 de abonați și lasă-te ghidat către noi modalități de a lansa, a scala și a monetiza o afacere online!
Mă angajez să continui să aduc valoare în fiecare scrisoare și să te susțin în călătoria ta. Pentru că Scrisoare de la Costel Bulgaru este pentru tine și m-ar bucura enorm să știu că îți este de folos!
Ți-a plăcut acest articol? Împărtășește și celor dragi! Prietenii tăi ar putea găsi și ei informațiile și ideile noastre utile și interesante.
Nu ezita să le trimiți și lor acest articol și să îi inviți să se alăture comunității noastre folosind acest link de abonare: costelbulgaru.ro/info
Urmărește și în format video:
TE-AR PUTEA INTERESA...
Dec 13, 2021
Dec 13, 2021
SCRISOARE DE LA COSTEL BULGARU
Business, mindset, lifestyle, noutăți și sfaturi pentru afaceri online, în fiecare sâmbătă dimineață la ora 10.00. Vino în Scrisoare de la Costel Bulgaru alături de cei peste 2000 de cititori!
SITE, BLOG & FUNNEL GRATUIT
Doar pentru o perioadă limitată de timp ai posibilitatea de a obține un cont systeme.io gratuit pe viață, care include 3 website, blog, funnel, 2000 de contacte și e-mailuri nelimitate trimise!
Acționează rapid, această ofertă exclusivă nu va dura pentru totdeauna... Profită acum și vei avea site-ul tău gratuit pe viață pe cea mai ușoară și simplă de folosit platformă de tip All-In-One din lume!
MONETIZEAZĂ-ȚI PASIUNEA
Încetează să mai pierzi vremea căutând pe net informații aleatorii, fără nici o direcție și strategie clară...
Unicul ghid din România din care înveți concret cum să monetizezi pasiunea ta în cele mai căutate Top 5 Nișe! Folosește voucherul CB20 și profită de reducerea de 20% 🎉
VINDE PE EMAG
Învață să vinzi pe eMag cu programul eMagic Seller 2.0 care te va ghida pas cu pas! Acum este momentul perfect.
Am generat peste 562.665 Ron pe piața din România în doar câteva luni și poți face și tu asta... Folosește voucherul CB20 și profită de reducerea de 20% 🎉
FIT LA TINE ACASĂ
Succesul nu e doar despre cifre și conversii - e și despre un stil de viață echilibrat. Descoperă care este rutina care mă menține motivat, energic și determinat!
În câteva săptămâni, vei simți mai multă vitalitate și o stare generală de bine, fără a părăsi confortul casei tale! Folosește voucherul CB20 și profită de reducerea de 20% 🎉
LEGEA VIBRAȚIEI & LEGEA ATRACȚIEI
Vibrație Înalta, Atracție Puternică: Descoperă Secretele unei vieți Abundente și Împlinite, plină de Succes și Fericire!
Acest curs este pentru oricine dorește să-și transforme viața și să-și manifeste potențialul maxim. Folosește voucherul CB20 și profită de reducerea de 20% 🎉
BLOCKCHAIN & CRYPTO
Pășește în lumea fascinantă a Criptomonedelor și a Tehnologiei Blockchain, învață și pregătește-te pentru ceea ce urmează.
În colaborare cu Milionarul.ro poți beneficia de un preț special la achiziția unuia din cele 2 eBook-uri. Folosește voucherul CB20 și profită de reducerea de 20% 🎉
NOUTĂȚI
By John Doe on Dec 19, 2020
By John Doe on Dec 19, 2020
By Mark Smith on Dec 7, 2020
POPULARE
De Costel Bulgaru pe 2 Decembrie, 2023
By John Doe on Dec 9, 2020
By Mark Smith on Dec 4, 2020
BINE AI VENIT PE BLOGUL LUI COSTEL BULGARU
Locul unde mintea întâlnește inima în căutarea perfecțiunii în viață și în afaceri!
MĂ GĂSEȘTI ȘI PE:
COPYRIGHT © COSTEL BULGARU | DREPTURI REZERVATE | COSTELBULGARU.RO | TERMENI & CONDITII | POLITICA COOKIES